Peste 2000 de firme verificate de polițiștii locali, pe linie de comerț – dintre acestea 130 au fost depistate desfășurându-și activitatea fără a avea acord de funcționare

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au acționat în ultima perioadă pe mai multe linii, având în vedere respectarea legislației referitoare la desfășurarea actelor de comerț atât de către persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale, dar de către societățile cu răspundere limitată. Astfel, în primul trimestru al acestui an, polițiștii locali s-au axat în special pe acțiuni de prevenire a cazurilor de nerespectare a prevederilor referitoare la existența acordului de funcționare conform OG 99/2000. Totodată, s-au efectuat activități de consiliere și instruire a reprezentanților societăților comerciale, cărora le-au fost explicați pașii necesari procesului de avizare, precum și celelalte prevederi ale actelor normative referitoare la desfășurarea actelor de comerț. Ulterior s-a trecut la reverificarea firmelor și, după aplicarea de avertismente și somații, au fost întocmite și sancțiuni contravenționale. Astfel, din totalul de 2035 societăți cu sedii fixe verificate, au fost constatate 583 de nereguli transpuse în tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 435.200 lei. Dintre acestea, 130 de societăți comerciale  au fost depistate funcționând fără a avea acord de funcționare emis de Primăria Municipiului Timișoara, conform OG 99/2000, pe lângă sancțiunile primite, impunându-se și suspendarea activității până la intrarea în legalitate. Alte probleme constatate au fost lipsa acordului pentru terasele amplasate în fața punctelor de lucru, neprezentarea registrului unic de control, neafișarea și nerespectarea orarului de funcționare, prezența personalului necalificat, neprezentarea documentelor societății către organele de control și obstrucționarea controlului efectuat, dar și utilizarea de muzică ambientală fără autorizație din partea Uniunii Producătorilor de Fonograme din România, fumatul în incinta unor localuri și permiterea consumului de produse din tutun.

Poliția Locală Timișoara subliniază faptul că toate aceste acțiuni organizate au drept scop susținerea antreprenorilor de bună credință care își desfășoară activitatea în mod legal, obțin toate documentele necesare și achită toate taxele către stat, interesul fiind acela de a combate concurența neloială din partea celor care încalcă legislația în vigoare.  

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Sancțiuni de 110.000 lei aplicate de polițiștii locali celor care nu dețin contracte de salubrizare sau nu au păstrat curațenia în jurul recipientelor de deșeuri

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au avut în vedere, pe lângă verificările privind abandonul de deșeuri și nerespectarea legislației privind gestionarea acestora, precum și situațiile în care cetățenii sau societățile comerciale nu dețin contracte cu operatorul de salubrizare specializat în ridicarea deșeurilor, aceasta în condițiile în care cei care nu au astfel de contracte generează deșeuri care ajung pe domeniul public sau pe lângă recipientele altor plătitori de servicii. În cadrul verificărilor efectuate de la începutul anului, polițiștii locali au constatat un număr de 159 cazuri de încălcare a prevederilor  HCL 393/2023 pentru lipsă contracte de salubrizare, nemenținerea curățeniei în jurul recipientelor, necolectarea separată a deșeurilor și neutilizarea de recipiente standardizate pentru colectarea resturilor. Au fost aplicate tot atâtea sancțiuni în valoare totală de 110.000 lei. Cele mai multe dintre acestea, 82, au fost pentru nesemnarea unui contract de salubrizare în zone precum Strada Cerna, Cercului, C. Porumbescu, Bujorilor, G. Musicescu, Ion Ionescu de la Brad, Calea Aradului și Șagului, Eroilor de la Tisa, Gh. Pop de Băsești, Zefirului, N. Filipescu, J. Preyer, Albinelor etc. 

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația să încheie contracte pentru prestarea activității specifice serviciului de salubrizare de colectare a deșeurilor municipale, numai cu operatorul căruia i-a fost atribuită activitatea respectivă și să menţină în stare de curăţenie spaţiile în care se face colectarea, precum şi recipientele în care se depozitează deşeurile, să colecteze în recipientele special destinate și să colecteze separat, pe tipuri de materiale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la sancțiuni de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Graba și neatenția pot avea consecințe grave! 291 sancțiuni aplicate de polițiștii locali pietonilor care au traversat pe culoarea roșie a semaforului sau prin locuri nepermise

Polițiștii locali intervin, prin acțiuni punctuale precum și în cadrul patrulărilor zilnice, pentru respectarea prevederilor legale de către persoanele care circulă pe jos, în calitate de pietoni, principalul motiv fiind prevenirea expunerii acestora la pericole reale în trafic. Potrivit OUG 195/2002, constituie contravenție nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice, faptă care se sancționează cu două puncte amendă, mai exact 432,5  lei, cu posibilitatea de a plăti 216,25 lei  în 15 zile. Astfel, în cadrul verificărilor efectuate, au fost aplicate, anul acesta, un număr de 291 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 106.828 lei persoanelor care au traversat strada neregulamentar. Cele mai multe cazuri au fost cele de traversare pe culoarea roșie a semaforului sau prin alte locuri decât pe trecerea special destinată pietonilor. Cele mai frecvente justificări ale celor care își pun ei înșiși viața în pericol au fost ”mă grăbeam să prind tramvaiul”, ”nu am observat că este roșu”, ”mă  grăbesc la serviciu”, ”nu am vrut să mai ocolesc”, ”mă grăbeam să mănânc” sau ”nu v-am observat” .

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că pe lângă traversarea pe culoarea roșie și prin alte locuri decât pe zebră, este interzis pietonilor, printre altele, și să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore, să traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător, să traverseze calea ferată atunci când barierele sunt coborâte ori când semnalul luminos sau acustic interzice trecerea și să circule pe pistele pentru biciclete, amenajate şi semnalizate corespunzător. Pe timp de noapte, este recomandat ca pietonii care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Bărbat care desfășoara activități de curierat, depistat de polițiștii locali circulând cu permisul suspendat – acesta nu este la prima abatere

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră au surprins ieri, în jurul orei 13.30, în trafic, o persoană despre care se știa că nu deține permis de conducere valabil. Cel în cauză a fost observat pe Str. Coriolan Brediceanu cu Regele Mihai I. La vederea autospecialei de poliție locală, conducătorul auto a schimbat brusc sensul de mers, oprind ulterior autovehiculul pe marginea carosabilului. Cel în cauză a încercat să treacă pe scaunul din dreapta, deși era singur în mașină, iar când a fost legitimat de polițiștii locali nu a vrut să își dea datele motivând că așteaptă să vină soția. Pentru că a refuzat să colaboreze, polițiștii locali au trecut la imobilizarea  bărbatului în vârstă de 28 de ani, din Timișoara și l-au predat pentru continuarea cercetărilor polițiștilor din cadrul Biroului Rutier din cadrul IPJ Timiș. Bărbatul, care desfășoară activități de curierat în cadrul unei societăți, a mai fost surprins de polițiștii locali în trafic și predat pentru conducere cu permisul suspendat. Poliția Locală Timișoara atrage atenția celor care intenționează să ”omită” respectarea legii că se fac verificări și se iau măsurile legale în toate cazurile depistate în teren, cu atât mai mult cu cât astfel de cazuri reprezintă un real pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Sancțiuni de 160.380 lei aplicate de polițiștii locali pentru circulația cu biciclete sau trotinete electrice pe culoarea roșie, cu telefonul în mână sau transportând mai multe persoane

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au efectuat, în ultimele luni, verificări în ceea ce privește respectarea legislației privind deplasarea cu bicicletele și trotinetele electrice. Potrivit OUG 195/2002, există mai multe reguli pe care cei ce conduc astfel de vehicule trebuie să le respecte, printre care să  nu se deplaseze pe carosabil sau trotuar atunci când sunt piste amenajate în acest sens, să nu traverseze pe vehicule trecerile de pietoni, să respecte culoarea semaforului, să nu transporte alte persoane cu excepția minorilor până în 7 ani și acesta asigurat în scaun special, în cazul bicicletelor, să circule fără a ține mâinile pe ghidon, iar vehiculele trebuie să fie dotate corespunzător cu echipamente care să le facă vizibile în trafic. În funcție de faptă, sancțiunile sunt între 202,50 lei și pot ajunge până la 1215 lei.

Polițiștii locali au aplicat, în ultimele luni, un număr de 188 sancțiuni în valoare de 160.380 lei. Spre exemplu, au fost aplicate mai multe amenzi pentru traversarea drumului public fără a respecta culoarea roşie a semaforului electric în zone precum Calea Alexandru Ioan Cuza cu Pictor Ion Zaicu, Calea Aradului cu Calea Sever Bocu, Bdul Michelangelo cu Bdul CD Loga, Circumvalatiuni cu Coriolan Brediceanu, Michelangelo cu M. Eminescu etc. Alte sancțiuni au fost aplicate pentru circulația pe bicicletă ţinând telefonul în mână si fără a ține cel puțin o mână pe ghidon sau pe trotineta electrică ținând telefonul în mână, circulația pe trotinetă electrică transportând și alte persoane, circulația pe motociclu traversând drumul public pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, periclitând siguranţa pietonilor ori circulația pe bicicletă pe trotuar, având însă la dispoziție pentru circulatie pistă obligatorie pentru biciclişti amenajată în acest sens.  Aceste aspecte rămân în atenția polițiștilor locali și în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât conducătorii de biciclete și de trotinete electrice se expun atât pe ei înșiși, cât și pe ceilalți participanți la trafic la un real pericol dacă nu respectă prevederile legale.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Lucrări de construcții executate fără autorizație, intervenții neautorizate în zona istorică și imobile neîntreținute – sancțiuni de peste 1,4 milioane de lei aplicate de Poliția Locală Timișoara

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal desfășoară permanent activități de verificare privind respectarea legislației în domeniul construcțiilor și al întreținerii imobilelor de pe raza municipiului Timișoara. Controalele vizează atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, urmărindu-se existența și respectarea autorizațiilor de construire, legalitatea intervențiilor efectuate asupra clădirilor istorice și a celor situate în zone protejate, precum și starea de întreținere a imobilelor.

În perioada ianuarie–iunie 2026, polițiștii locali au aplicat un număr de 685 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.409.000 lei. Cele mai multe sancțiuni, respectiv 427, au fost aplicate pentru neîntreținerea clădirilor, fiind constatate numeroase situații în care tencuiala și elementele decorative ale fațadelor prezentau degradări sau risc de desprindere, punând în pericol siguranța pietonilor. Potrivit HCL nr. 117/2024, proprietarii au obligația de a întreține imobilele aflate în proprietate, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată cu amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei. Astfel de situații au fost identificate pe Splaiul Tudor Vladimirescu, Calea Torontalului, Străzile Iancu Văcărescu, Ghirlandei, Samuil Micu, Eroilor de la Tisa, General Dragalina, Gării, Coriolan Băran, Pop de Băsești, Constantin Titel Petrescu, Amurgului și în alte zone ale municipiului.

În cadrul verificărilor au fost constatate și numeroase cazuri de executare a lucrărilor de construcții fără autorizație sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, fapte sancționate conform Legii nr. 50/1991. Totodată, în cazul imobilelor istorice sau situate în zone construite protejate, polițiștii locali au verificat existența autorizației de construire și a avizului emis de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

Printre cazurile constatate se numără modificarea neautorizată a aspectului arhitectural al unei fațade, montarea de firme și amenajări exterioare pe Calea Martirilor, edificarea fără autorizație a unui garaj pe Strada Nouă și a unei terase pe Strada Petuniei. De asemenea, pe Strada Bela Bartok au fost executate fără autorizație și fără avizul Direcției Județene pentru Cultură lucrări la balcoane, instalații interioare și modificarea căilor de acces într-un imobil. Alte nereguli au fost constatate pe Strada Zugrav Nedelcu, unde un imobil era menținut într-o stare avansată de degradare, cu tencuială și ornamente desprinse ce prezentau risc pentru trecători, precum și pe Strada Aurel Cosma, unde au fost efectuate lucrări interioare și recompartimentări într-un imobil situat în zona protejată, fără documentele prevăzute de lege. Pentru astfel de abateri, sancțiunile contravenționale pot ajunge până la 10.000 de lei, în funcție de gravitatea faptelor constatate.

Poliția Locală Timișoara recomandă proprietarilor și administratorilor de imobile să se informeze cu privire la obligațiile legale înainte de începerea oricăror lucrări de construcții sau modificări și să obțină toate autorizațiile și avizele necesare. De asemenea, este esențială întreținerea corespunzătoare a clădirilor pentru prevenirea incidentelor care pot pune în pericol siguranța cetățenilor și pentru protejarea patrimoniului construit al municipiului. Respectarea legislației contribuie la dezvoltarea armonioasă a orașului și la menținerea unui spațiu urban sigur și civilizat pentru întreaga comunitate.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Sancțiuni de 144.513 lei aplicate de polițiștii locali în piețele agro-alimentare – persoane verificate dacă au calitatea de producător, distrugere în timpul unei altercații și măsuri pentru menținerea curățeniei

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au permanent în atenție piețele agro-alimentare din Timișoara, efectuând zilnic verificări pentru a stabili dacă este respectată legislația referitoare la comercializarea de produse în aceste locații, dacă se păstrează curățenia și este dacă este menținută ordinea publică. În ultimele trei luni, polițiștii locali au aplicat un număr de 552 sancțiuni contravenționale în zonele piețelor cu o valoare totală de 144.513 lei.  Printre problemele constatate se află vânzarea de produse din carne în condiții improprii și fără a avea acest drept în piața volantă Stadion, lipsa verificării metrologice a cântarelor, lipsa casei de marcat, lipsa curățeniei sau vânzarea de mărfuri, precum pepeni verzi, deși la momentul comercializării aceștia nu erau la stadiul de maturitate care să permită valorificarea lor în Piața Mehala 2, comercializarea de flori în altă parte decât în locul special destinate, mizerie în și pe lângă mesele destinate vânzării de marfă sau proferarea de injurii și tulburarea liniștii publice în Piața 700, vânzarea de produse pe o suprafață mai mare, improvizată cu lăzi, în Piața Badea Cârțan, lipsa calității de producător ori comerciant în Piața Doina sau comercializarea de alte produse decât cele înscrise în carnetul de producător în Piața Iosefin. Zilele trecute, tot în Piața Iosefin, polițiștii locali au surprins doi frați din Lupeni care s-au luat la bătaie și, în timpul altercației, au spart un geam de la piață, motiv pentru care au fost predați pentru distrugere polițiștilor de la Secția 2. Oprirea sau staționarea neregulamentară a autovehiculelor a fost constatată în proximitatea majorității piețelor. Totodată, opt cazuri sunt în verificare pentru a se stabili dacă există calitatea de producător, precum și a persoanelor trecute în carnetele de comercializare, conform Legii 145/2014.

Verificările continuă și în perioada următoare atât pentru oferirea unor servicii civilizate, cât și pentru protejarea de concurența neloială a producătorilor și comercianților care dețin toate documentele necesare.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Acțiune a polițiștilor locali în apropierea magazinelor non-stop din Timișoara – cele mai multe probleme constatate: consumul de alcool, tulburarea liniștii publice și lipsa curățeniei

Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Siguranță și Ordine Publică, Protecția Mediului, Patrulare și Control Spațiu Public și Compartimentului Intervenție Rapidă au organizat, în ultima săptămână, o acțiune amplă pentru depistarea cazurilor de încălcare a prevederilor legale în apropierea magazinelor cu program non-stop de pe raza Timișoarei. Acțiunea a venit ca urmare a sesizărilor din partea cetățenilor deranjați de persoanele care se strâng în jurul acestor societăți comerciale, fac gălăgie, consumă alcool, fac mizerie și produc astfel disconfort celorlalți timișoreni. Printre zonele problematice în care s-au constatat nereguli au fost perimetrele exterioare ale unor societăți de pe Str. Gh. Lazăr, Calea Buziașului, Piața Victoriei, Piața Mocioni, Str. Mureș, Piața Bălcescu, Complex Studențesc. Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, cele mai multe la Legea 61/1991 pentru consumul de alcool pe domeniul public și tulburarea ordinii și liniștii publice, cu amenzi între 100 și 500 de lei, dar și conform HCL 393/2023, în cazul unui magazin de pe Aleea Studenților unde nu era respectată legislația referitoare la curățenia la punctul de colectare a deșeurilor rezultate din activitatea magazinului, unde s-a aplicat o amendă de 1500 lei. Doar de la începutul acestei luni și până în prezent, polițiștii locali au aplicat pentru consum de alcool și tulburarea liniștii publice, 148 sancțiuni în valoare totală de 32.200 lei.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei aplicată de polițiștii locali după ce o cantitate mare de resturi a fost abandonată pe câmp

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul Freidorf, în prelungirea Străzii Constantin Silvestri, unde a fost sesizată existența unei cantitați considerabile de deșeuri textile, amestecate cu deșeuri reciclabile, pe un teren viran din zonă. Prin metode specifice s-au găsit indicii care au dus la identificarea persoanei care a abandonat deșeurile. Din datele furnizate a rezultat că aceasta a făcut igienizare într-un imobil care îi aparține și a predat resturile unui operator neautorizat, care ulterior le-a abandonat pe câmp. Persoana a fost sancționată cu 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, întrucât a predat deșeurile unor persoane fizice neautorizate, fiind dispusă, ca măsură complementară, colectarea deșeurilor abandonate și predarea acestora către un operator economic autorizat, în termen de 7 zile, precum și transmiterea către Poliția Locală a dovezii privind predarea deșeurilor. Totodată se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor care au preluat deșeurile și le-au abandonat pe terenul menționat. Poliția Locală Timișoara reamintește că abandonul de deșeuri se sancționează cu amenzi drastice între 30.000 și 45.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50 și 70.000 de lei pentru persoanele juridice, iar pentru predarea deșeurilor către operatori neautorizați sancțiunile sunt între 5000 și 15.000 lei. Cetățenii care observă astfel de situații ne pot sesiza la Dispeceratul instituției, la numerele de telefon 0256.246.112 sau 0256.968.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Sancțiuni de 34.000 de lei aplicate de polițiștii locali pentru fumat în locuri nepermise – printre acestea parcuri, piețe, centre comerciale, localuri și autovehicule de transport

Polițiștii locali au continuat verificările privind respectarea legislației referitoare la consumul produselor din tutun, respectiv a Legii 349/2002, cu modificările din Legea 15/2016, care reglementează aceste fapte. În urma controalelor din teren din ultimele luni, s-a constatat că în 79 de cazuri prevederile legale au fost încălcate, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni în valoare totală de 34.000 de lei. În astfel de situații au fost depistate atât persoane fizice, cât și persoane juridice care nu au respectat legea, precum persoane care au fumat în stațiile STPT, în spațiile închise din piețele agroalimentare, printre care Piața Iosefin, Piața Timișoara 700, în parcuri în apropierea locurilor de joacă pentru copii, cum ar fi Parcul Dacia, Parcul Buziașului, în incinta unor societăți precum firme de reparații auto, în centre comerciale, în cantine din Campusul Universitar și în autovehicule care efectuează transport persoane în regim ride-sharing. Pe lângă acestea, au existat și localuri în care s-au aplicat sancțiuni pentru permiterea consumului de produse din tutun. Acest aspect rămâne în continuare în atenția polițiștilor locali care i-au măsuri fie în baza sesizărilor de la cetățeni, fie în cadrul acțiunilor organizate pe diferite linii.

Reamintim că, potrivit legii, se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii și se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că sancțiunile pentru fumatul în spații în care acest lucru este interzis sunt între 100 și 500 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunile sunt de la 5.000 lei la prima abatere, amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere. Săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Teme de interes, precum consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, dar și pericolele deplasării pe trotinetele electrice, discutate de polițiștii locali cu elevii de la Liceul IC Brătianu

Polițiștii locali au fost prezenți, în cursul zilei de astăzi, la Liceul IC Brătianu din Timișoara, ca urmare a invitației unității de învățământ, într-o colaborare cu scopul prevenirii faptelor de natură contravențională și penală la care sunt expuși tinerii liceeni. Pe lângă discuții legate de violența fizică și verbală, faptele de bullying, pericolele de pe internet, s-a pus accent pe două teme de interes pentru elevi la vârsta de 14-18 ani, precum consumul de produse din tutun, alcool și substanțe psiho-active și legislația rutieră privind circulația cu trotinete și biciclete pe drumurile publice. În prima parte, cei 78 de elevi din clasele a IX-a, a X-a si a XI-a prezenți au fost informați referitor la cât de dăunător este consumul de tutun, alcool și droguri, atât din punct de vedere financiar, fiindu-le prezentate aspecte legislative în acest sens, cât și din punct de vedere al sănătății lor fizice și mentale. În ceea ce privește siguranța în trafic a celor care folosesc mijloace de deplasare pe două roți, le-au fost explicate prevederile legislative, dar și importanța folosirii de echipamente adecvate, circulația cu viteză redusă și necesitatea unor cunoștințe minime de legislație rutieră. Tinerii au pus întrebări, fiind interesați de aceste subiecte de actualitate care le pot fi de folos pe viitor, în viața de zi cu zi. Astfel de întâlniri vor avea loc și în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât polițiștii locali au mai fost invitați la această unitate de învățământ care a considerat extrem de utile aceste lecții de prevenire.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Noi acțiuni pentru verificarea respectării legislației privind publicitatea –  sancțiuni în valoare 745.000 de lei aplicate de polițiștii locali în tot orașul

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care nu respectă actele normative privind modul în care se face publicitate pe raza Municipiului Timișoara.  Astfel, în ultimele trei luni au fost aplicate un număr de 164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei, marea majoritatea a acestora persoanelor juridice, pentru amplasarea de bannere publicitare de mari dimensiuni pe fațadele unor imobile fără a deține aviz din partea Primăriei, așa cum cere legislația în vigoare. Astfel de situații au fost constatate în special în zonele intens circulate ale marilor bulevarde, dar și în zone din cartiere, precum Republicii, Take Ionescu, L. Rebreanu, Piața Victoriei, Martirilor, Mihai Viteazul, Divizia 9 Cavalerie, Corneliu Coposu, Gh. Lazăr, Aradului, Șagului, Circumvalațiunii, C. Porumbescu, Simion Bărnuțiu etc. Au existat însă și persoane fizice care au încălcat legislația prin amplasarea de mijloace publicitare sonore pe autovehicule sau amplasarea de afişe publice sau anunţuri de mică publicitate pe pereții unor clădiri. Toate aceste fapte sunt sancționate cu amenzi de la 1000 și pot ajunge și la 20.000 de lei, în funcție de aspectele constatate.

Reamintim că, potrivit Legii 185/2013, constituie contravenție amplasarea mijloacelor de publicitate fără aviz pentru publicitatea temporară ori cu nerespectarea prevederilor acestuia şi a documentaţiei tehnice care a stat la baza eliberării avizului, precum şi montarea panourilor publicitare cu structură proprie şi elemente de susţinere care necesită fundaţie, fără autorizaţie de construire, folosirea mijloacelor de publicitate sonore care pot tulbura liniştea publică, a vehiculelor publicitare care nu au obţinut aviz pentru publicitate temporară sau a mijloacelor de publicitate luminoasă care pot perturba traficul auto şi pietonal, amplasarea de afişe publice, a anunţurilor de mică publicitate în alte locuri decât pe panourile special destinate acestora. Totodată, constituie contravenție, potrivit HCL 117/2024, și permiterea amplasării de sisteme publicitare de către asociațiile de proprietari, proprietarii imobilelor sau de către proprietarii altor tipuri de suporturi, indiferent de natura acestora, fără a deține aviz, acord, autorizație emise de Primăria Timișoara, precum și menținerea mijloacelor publicitare amplasate nelegal pe clădiri, schele, alte structuri după expirarea termenului de desființare. Verificările pe aceste linii continuă.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE