Comunicat 05.02.2026-1

Niciodată nu este prea devreme pentru a învăța despre siguranță – polițiștii locali la Grădinița nr. 11 în cadrul Săptămânii ”Școala Altfel”

Polițiștii locali au fost invitați, în această săptămână, în cadrul programului național ”Școala Altfel”, timp de două zile, pentru a le explica micuților de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 11, din zona Soarelui, principalele reguli de circulație și de comportament. Inițiativa a venit ca urmare a necesității instruirii copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă cu privire la importanța cunoașterii regulilor elementare de conduită, fapt ce contribuie la formarea timpurie a unor deprinderi responsabile și sigure în spațiul public. Aproximativ 70 de preșcolari au beneficiat de activități specifice vârstei cu materiale potrivite a le aduce la cunoștință în primul rând noțiuni referitoare la traversarea străzii, deplasarea cu autovehiculele, cunoașterea principalelor elemente din domeniul siguranței rutiere precum culorile și semnificația semaforului, semnele de circulație, dar și chestiuni legate de conviețuirea împreună cu ceilalți și dezvoltarea unor relații bazate pe respect reciproc. Bucuria micuților a fost la cote maxime, aceștia primindu-i pe polițiștii locali cu bucurie în rândurile lor, punând întrebări și inițiind conversații cu sinceritatea specifică vârstei.  

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE