Comunicat 15.02.2025-1

Polițiștii locali și-au testat rezistența, forța și spiritul de echipă la ”TeamUp and Run”, calificându-se în finala competiției

Polițiștii locali au participat astăzi la evenimentul organizat de ”Alergotura”, cu denumirea ”Team-Up and Run”, desfășurată la Iulius Town. Competiția în care participanții și-au putut testa condiția fizică în echipă, îmbinând probe de alergare cu cele de mișcare fizică și abilități sportive, a presupus  coordonarea și determinarea de a face față unor probe care solicită foarte mult, precum urcatul și coborâtul scărilor, alergare, exerciții fizice în sală etc. La start s-au înscris 18 echipe masculin, feminin și mixt. Poliția Locală Timișoara, reprezentată de Țimbălaru Ștefan, Cimponeriu Călin și Mihăilescu Adrian, s-a calificat în finala de ștafetă masculin, dovedind o adevărată ambiție, forță și rezistență. Echipa reprezentativă a Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara a terminat competiția pe locul patru. Îi felicităm pentru modul în care au dus până la capăt probele, pentru că au trecut cu brio de probe grele și că au dovedit  că sportul este pentru ei o pasiune sănătoasă.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE