Comunicat 15.11.2024-1
Haideți să aducem speranță și bucurie unor copii, de Sărbători! Poliția Locală Timișoara vă invită la evenimentul caritabil ”Lumina sfântă din noi!”.
Luna decembrie este o lună în care oamenii se gândesc la spiritul Sărbătorilor de iarnă și la Nașterea Mântuitorului, momente marcate de bucurie și speranță, motiv pentru care Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara doresc să facă o tradiție din a organiza evenimentul caritabil cu denumirea ”Lumina Sfântă din Noi”, ajuns la ediția a II-a. Au fost cooptați ca parteneri și Akademika Banat, Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara, Universitatea Politehnica Timisoara, Doomstriker LEMC Banat, Fundația Excelsior Alumni USVT și Evelyn Digital Agency. Este vorba despre organizarea unui concert caritabil, care va avea loc în data de 11 decembrie, de la ora 17.00, în Aula Magna ”Iulian Drăcea”, din cadrul Universității de Științele Vieții, concert de colinde și tradiții susținute de membri și angajați ai instituțiilor menționate.
Anul acesta a fost extrem de greu ca, din cele trei cazuri care au intrat în atenție pentru sprijin, să fie ales unul anume, fiind vorba despre familii în nevoie, cu copii, cu lipsuri și necesități multiple, dar care merită, fiecare în parte, să primească un strop de speranță. În urma unor analize, a fost ales, într-o primă fază, cazul Biancăi, o mamă extraordinară, care își crește singură cei cinci copii și sora mai mică, Cleo, în condiții modeste, dar cu un suflet mare și multă dăruire. Aceștia locuiesc într-un „complex” social din Cărpiniș, într-o cameră mică și o bucătărie improvizată. Deși le lipsesc multe, Bianca le oferă copiilor ei tot ce poate.
Dar, pentru că organizatorii acestui eveniment au suflet mare și nu pot trece cu vederea nevoile oamenilor mai puțin norocoși, aceștia au decis să sprijine și celelalte două cazuri. Este vorba despre familia lui Ghiță și Carmen, el plecat de acasă, din zona Moldovei, de la vârsta de 9 ani și crescut printre ciobani, ea – crescută la casa de copii. Ambii muncesc pentru a crește și oferi un viitor celor trei copii minunați, Silvia, Silviu si Petrisor, cu care locuiesc în chirie, în Dudeștii Noi. Cel de-al treilea caz este cel al familiei Dorinei si a lui Dan, care au împreună cinci copii, pe Mario, Cosmin, Armando, Cleo și Louis. Copiii, deși nu au cele mai bune condiții în casuța lor din Cărpiniș, unde până nu demult trăiau cu părinții într-o singură cameră și s-a mai făcut una dintr-un grajd cu sprijinul comunității, merg la școală, părinții merg la lucru cu ziua și își doresc un viitor mai bun pentru cei mici. Și faptele bune nu se opresc aici. În complexul social din Cărpiniș, unde locuiește prima familie, mai sunt alți aproximativ 30 de copii care au nevoie de sprijin și de sărbători frumoase.
Pentru că frigul nu așteaptă, cei implicați au început deja să strângă bani pentru achiziționarea de lemne de foc care să le asigure un cămin cald celor amintiți, urmând ca și pentru ei Crăciunul să fie întâmpinat cu cadouri atât de necesare, hainuțe, geci, încălțăminte și alte bunuri, așa cum poate nu au avut niciodată. Până atunci, invităm toate persoanele interesate să umple sala de la USVT, în data de 11 decembrie, de la ora 17.00, să se bucure de spectacolul prezentat, dar și să bucure acești copii aflați în nevoie, care merită cu siguranță să nu simtă, mult prea devreme, problemele vieții. Vă așteptăm să răspândim, fiecare dintre noi, lumina din sufletele noastre, care să transmită speranță și bucurie și acestor copii!
COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE