Comunicat 04.09.2024-1

Conducător auto care efectua curse de persoane pe ruta Timișoara – Variaș, sancționat de polițiștii locali pentru că instituia stații de călători în oraș fără a deține aviz

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Patrulare și Control Spațiu Public au acționat, în aceste zile, pentru luarea măsurilor legale în cazul unui transportator care efectua curse fără a mai avea acest drept. În fapt, cursele către și de la localitatea Variaș spre și dinspre Timișoara au fost suspendate, de la începutul lunii septembrie, deoarece nu a fost achitată, timp de mai multe luni, de către autoritatea locală, taxa aferentă asigurării transportului de persoane către Societatea Metropolitană de Transport Timișoara. Un autobuz aparținând unui transportator privat, cu sediul în localitatea Livezile, Timiș,  a fost însă depistat efectuând curse și instituind stații de urcare și coborâre a călătorilor pe teritoriul municipiului Timișoara fără a deține aviz în acest sens. Conducătorul auto a fost surprins în stația de pe Str. Liege și sancționat, conform HCL 117/2024, cu amendă de 2500 lei.  Poliția Locală Timișoara atrage atenția că efectuarea transportului de persoane prin curse ocazionale, speciale, în convenție sau neregulate, instituirea de stații urcare/coborâre pe teritoriul municipiului Timișoara fără avizul Comisiei de Circulație, precum și devierea de la traseul stabilit de Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara constituie contravenție și se sancționează cu amenzi de la 1500 la 2500 lei. Pentru a nu pune în pericol siguranța călătorilor, dar și pe cea a tuturor participanților la trafic sunt efectuate periodic verificări în acest sens.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE