Nu oferiți bani cerșetorilor! Numărul acestora a crescut în ultima perioada, 84 fiind depistați doar în ultima saptamana

În ultima perioadă, în cadrul patrularilor zilnice din teren, s-a constatat, ca urmare a încălzirii vremii, o prezenta mai mare a persoanelor care apelează la mila publica pe raza municipiului Timișoara. Polițiștii locali au în vedere permanent acest fenomen, acționând zilnic în tot orașul. Doar în ultima săptămână au fost depistați un număr de 84 de cerșetori din care 78 au fost predați Centrului Sf Framcisc, din cadrul Direcției de Asistență Socială Timișoara și 6 persoane cu minori care au fost predate Direcției Generale de Asistență și Protectia Copilului Timis.
Din păcate, asa cum am mai prezentat și cu alte ocazii, singura masura care poate fi luata de către polițiștii locali este sancționarea cu amenzi, pe care nu le plătesc, și predarea către centrele sociale menționate, care nu au însă pârghiile legale de a-i obliga sa rămână în cadrul acestor centre, deși aici li se asigura hrana, îmbrăcăminte, toate condițiile unui trai decent.
Politia Locala Timișoara face apel din nou către cetățeni sa nu le ofere bani deoarece în acest fel ii menținem în strada, unde prefera sa facă mai mulți bani decât orice alta persoana care muncește legal, unii dintre ei fiind depistați la ei cu sute de lei făcuți în doar câteva ore de cerșit. Polițiștii vor acționa în continuare pentru luarea masurilor legale, dar fără sprijinul populației acest fenomen nu poate fi diminuat.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE