Comunicat 18.12.2023-2
Sancțiuni de 139.500 lei aplicate de polițiștii locali pe linie de mediu, în ultima săptămână – o firmă care nu a respectat măsurile stabilite a fost din nou sancționată
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, în perioada 11.12.2023 – 15.12.2023, un număr de 143 verificări și reverificări în scopul soluționării sesizărilor aflate în lucru, fiind aplicate 19 de procese verbale de sancționare cu amenzi în valoare de 139.500 lei. Problemele sesizate se referă la șantiere și lucrări de renovare/amenajări interioare, rampe clandestine cu deșeuri și abandon de deșeuri, neîntreținerea corespunzătoare a curților, parcărilor, spațiilor deținute sau utilizate, rerespectarea colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, existența contractelor de salubrizare pentru deșeurile generate de către persoane fizice și juridice, neîntreținerea curățeniei în jurul recipientelor pentru precolectarea deșeurilor
• Pe linia respectării colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, abandonul deșeurilor pe domeniul public, la locul de amplasare a pubelelor, au fost verificate 38 de asociații, fiind aplicate 5 sancțiuni cu amenzi în valoare de 4.500 lei. Au fost identificate 21 rampe care au fost transmise Primăriei spre luarea măsurilor de igienizare și au fost împățite 193 pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public. Tot în acest interval au fost verificate 82 de contracte de salubrizare verificate și au fost înmânate 120 pliante pe linia prevenirii abandonului de deșeuri pe domeniul public.
• Pe linia șantierelor de pe raza Municipiului Timișoara, au fost verificate 29 de șantiere, fiind aplicate 9 sancțiuni cu valoare 22.500 lei, conform HCL 320/2022 și HCL 333/2020, pentru nereguli privind gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, neamenajarea de rampe de spălare a roților la ieșirea din șantiere. Au fost aplicate 3 sancțiuni cu valoare de 2500 lei pentru deteriorarea spațiului verde.
A fost aplicată o sanctiune contravențională în valoare de 50.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului unei societăți de pe strada Mărăsarilor pentru nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor dispuse anterior, respectiv activități de colectare a deșeurilor din fier vechi, fără a deține autorizație de mediu. În cazul unei alte societăți a fost aplicată o sancțiune de 60.000 de lei pentru organizarea de șantier de pe strada Musicescu unde s-a constatat că s-au depozitat amestecat deșeurile.
RELAȚII PUBLICE ȘI REGISTRATURĂ