Comunicat 27.10.2023-1
Acțiune a polițiștilor locali în Campusul Universitar – 13 sancțiuni, 41 de colante aplicate autovehiculelor staționate neregulamentar și trei persoane fără adăpost depistate în zonă
Efective mărite de polițiști locali din cadrul Serviciilor Ordine Publică, Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, Protecția Mediului și Compartimentului Intervenții Rapide au efectuat, în cursul zilei de ieri, o acțiune amplă în Campusul Universitar din Timișoara, în vederea verificării modului în care se respectă legislația referitoare la ordinea și liniștea publică, menținerea curățeniei, probleme legate de construcții, precum și de oprirea sau staționarea neregulamentară a autovehiculelor. În urma verificării au fost aplicate 13 sancțiuni în valoare de 38.450 lei, din care patru la Legea 50/1991 pentru amplasarea de terminale livrare colete, patru la HCL 371/2007 pentru necolectare selectivă și cinci la OUG 195/2002 pentru oprire și staționare neregulamentară. Totodată, în cadrul acțiunii au fost aplicate și 41 de colante tip invitație pe parbrizele autovehiculelor depistate oprite sau staționate pe trotuare, spații verzi ori în zona indicatorului pentru oprire interzisă, urmând ca persoanele care au condus autovehiculele să fie sancționate pentru aceste fapte. Un număr de trei persoane din categoria oamenilor străzii au fost preluate și predate de polițiștii locali la Centrul pentru Persoanele fără Adăpost din cadrul Complexului de Servicii Sfântul Francisc, de pe Strada Telegrafului. Astfel de acțiuni vor mai fi organizate, în vederea asigurării unui climat de liniște și siguranță pentru studenții cazați aici.
BIROUL RELAȚII PUBLICE ȘI REGISTRATURĂ