Comunicat 13.10.2023-3
Peste 150 de controale pe linia șantierelor, publicității ilegale, lucrărilor realizate fără autorizație efectuate de polițiștii locali în ultima săptămână
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au acționat, în perioada 06.10.2023 – 12.10.2023, pentru verificarea și luarea de măsuri în cazul a 48 de sesizări scrise și telefonice, precum și autosesizări ale polițiștilor locali referitoare la lucrări executate fără autorizare de construire, ocuparea domeniului public cu schele și materiale fără aprobare și fără plata taxei zilnice, împrejmuirea ilegală a domeniului public, sisteme de publicitate amplasate sau utilizate fără respectarea prevederilor legale, nerespectarea regulamentelor în vigoare la organizările de șantier, nerespectarea termenelor și măsurilor stabilite prin procesele verbale de sancționare, referitoare la intrarea în legalitate sau desființare a unor lucrări de construcții ilegale. Au fost efectuate 151 de controale pe linia șantierelor, publicității ilegale, lucrărilor realizate fără autorizație. Totalul sancțiunilor aplicate în urma verificărilor a fost de 44 de sancțiuni în valoare de 106.500 lei, din care 23 procese verbal de sancționare conform Legii 50/1991 pentru lucrări neautorizate, 7 procese verbale sancționare conform Legii 422/2001 în valoare de 5000 lei pentru lucrări executate fără autoziție în zone de monumente sau zone protecție, 9 sancțiuni conform Legii 185/2013, cu amenzi în valoare de 90.000 lei pentru publicitate neautorizată și 5 sancțiuni conform HCL 371/2007 și HCL 320/2022, cu amenzi în valoare de 11.500 lei, pentru depozitarea de materiale fără taxe, lipsă rampă șantiere, ocuparea domeniului public.
Echipe mixte de polițiști locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal acționează în continuare pe raza municipiului Timișoara, în vederea identificării șantierelor care nu respectă obligațiile legale, precum neamenjarea căilor de acces din organizările de șantier, neamenajarea rampelor de spălare la ieșirea din șantier, murdărirea căilor publice, neîmprejmuirea cu panouri de protecție a zonelor în care se efectuează lucrări, ocuparea domeniului domeniului public și amplasarea de construcții improvizate etc, dar și pentru identificarea persoanelor juridice care nu respectă legislația în domeniul publicității.
BIROUL RELAȚII PUBLICE ȘI REGISTRATURĂ