Comunicat 10.07.2023-1

Doi bărbați, care au agresat o patrulă de poliție locală în Piața Bălcescu, reținuți și predați pentru comiterea infracțiunii de ultraj

O patrulă de polițiști locali, aflați în serviciu în această dimineață, în jurul orei 09.00,  în Piața Nicolae Bălcescu, au fost agresați de doi bărbați. În fapt, polițiștii locali legitimau o persoană care era suspectă de apelare la mila publicului, moment în care, doi bărbați, frați, din primele date fiii persoanei în cauză, S.R., de 33 de ani, și S.O., de 29 de ani, din Timișoara, au sărit la bătaie, trăgând de cămașa unuia dintre polițiștii locali și rupându-i gradele. Imediat polițiștii locali l-au reținut pe cel mai tânăr dintre ei, cel de-al doilea fugind de la locul incidentului, și au chemat în sprijin echipajul din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă. Aceștia din urmă, în baza semnalmentelor și a datelor avute, în scurt timp au reușit identificarea și reținerea celui de-al doilea bărbat. Cei în cauză au fost conduși la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, fiind ulterior predați lucrătorilor delegați din cadrul Secției 3 Poliție, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, fiind apoi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

BIROUL RELAȚII PUBLICE ȘI REGISTRATURĂ