Comunicat 13.04.2023-1

Acțiune comună a polițiștilor locali și a celor de la IPJ Timiș pe mijloacele de transport în comun – cetățenii consideră utile sfaturile primite pentru a se feri de hoți

Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban și Patrulare Navală au participat, ieri și azi, la o acțiune împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, pe mijloacele de transport în comun din oraș. Principalul scop a fost acela de prevenire în special a furturilor din buzunare și genți, poșete etc, dar și a faptelor de deteriorare, distrugere, practicare a cerșetoriei și a altor fapte de natură contravențională. Au fost aplicate și două sancțiuni contravenționale, conform HCL 371/2007, unor persoane cunoscute ca făcând parte din categoria hoților din buzunare, care au fost depistate în zona Bălcescu, fără a deține documente de călătorie, acestea fiind date jos din mijloacele de transport. În Piața Libertății, într-un tramvai a fost depistat un bărbat care apela la mila publică, acesta fiind preluat și transportat la adăpostul destinate persoanelor din această categorie. Patrulele mixte au relaționat cu cetățenii, înmânandu-le sute de pliante informative referitoare la modul în care trebuie să acționeze pentru a nu deveni victime ale hoților, oamenii declarând că, în ultima perioadă, datorită acțiunilor întreprinse, s-a simțit o diminuare semnificativă a celor care atentează la bunurilor lor. Poliția Locală atrage atenția cetățenilor să aibă grijă în această perioadă, cu atât mai mult cu cât în perioada Sărbătorilor Pascale numărul celor care atentează la bunurile altora poate crește, asigurând populația că polițiștii locali vor patrula și vor răspunde sesizărilor pentru asigurarea liniștii și ordinii pe raza municipiului Timișoara.

BIROUL RELAȚII PUBLICE ȘI REGISTRATURĂ