Comunicat 10.03.2023-1

O nouă acțiune fulger în mijloacele de transport – peste 20 de tramvaie și troleibuze verificate, zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii locali unor persoane care consumau alcool sau fumau în tramvaie

Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban și Patrulare Navală au desfășurat, în ultimele două zile, o nouă acțiune fulger pe mijloacele de transport în comun, dar și în stațiile acestora. Principalul scop al unor astfel de acțiuni, desfășurate pe lângă patrulările zilnice, este acela de a preveni comiterea faptelor precum practicarea cerșetoriei, consumul de alcool, aruncarea de deșeuri, deteriorări și distrugeri, combaterea călătoriei fără bilet, oprirea și staționarea autovehiculelor în stațiile de tramvaie, autobuze și troleibuze etc, dar și pentru constatarea  de diverse nereguli care trebuie remediate și prevenirea prezenței hoților de buzunare în mijloacele de transport și în stațiile acestora. Au fost aplicate un număr de 18 sancțiuni contravenționale pentru consum de alcool și fumat în mijloacele de transport în comun, aruncarea de resturi în mijloacele de transport, au fost aplicate 157 colante unor autovehicule oprite sau staționate în stațiile mijloacelor de transport în comun și au fost comunicate mai multe nereguli, cum sunt geamuri sparte în stații, banchete și mijloace de transport deteriorate. Patru persoane care apelau la mila publică au fost predate către serviciile sociale și s-a relaționat cu peste 25 de persoane pentru a se stabili care sunt problemele cel mai des întâlnite, fiind împărțite și pliante pentru prevenirea furturilor din buzunare în special persoanelor predispuse a fi victime ale hoților.

BIROUL RELAȚII PUBLICE ȘI REGISTRATURĂ