Comunicat 02.03.2023-1
”Școala Altfel” cu polițiștii locali, la Colegiul Național Bănățean
Polițiștii locali au fost invitați, în cursul zilei de ieri, la manifestările prilejuite de ”Școala Altfel”, desfășurată la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Întâlnirea a avut loc în sala de festivități a instituției, în care au fost prezenți micuții de la cinci clase primare. Aceștia au fost foarte încântați să afle lucruri noi și utile, de la modul în care se deplasează la școală, modul în care trebuie să se adreseze unii altora, ce este violența verbală și cea fizică, modul în care trebuie să aibă grijă de bunurile proprii, dar și pericolele pe care le reprezintă fenomenul de bullying și cyberbullying. Micuții au fost foarte curioși, au pus întrebări și și-au exprimat dorința de a mai fi vizitați de polițiștii locali. Poliția Locală Timișoara desfășoară periodic astfel de activități de prevenire atât la unitățile de învățământ repartizate instituției, cât și la unități de învățământ unde este invitată, manifestând deschidere către noile generații interesate de siguranța școlară.
BIROUL RELAȚII PUBLICE ȘI REGISTRATURĂ