Comunicat 26.04.2022-2

Prins de polițiștii locali în timp ce tura motorul și făcea drifturi cu autoturismul în parcarea Stadionului Dan Păltinișanu, după noaptea de Înviere

Polițiștii locali au depistat, în acest weekend, încă un tânăr care se distra făcând drifturi în parcarea Stadionului Dan Păltinișanu.  Cel în cauză se afla la volanul unui autoturism Volkswagen, turând motorul și efectuând derapaje bruște pe loc în scop de divertisment, în sectorul VIP, în jurul orei 01.00, în noaptea de 25 aprilie. Tânărul, în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în comuna Uivar, a fost sancționat cu amendă de 800 de lei, conform HCL 371/2007 modificată. Poliția Locală Timișoara atrage atenția că este interzisă folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, pe domeniul public, în scop de divertisment și fără aviz, sancțiunile fiind între 800 și 2500 lei. De asemenea, Poliția Locală va continua verificările pe această linie în toate zonele orașului, cu atât mai mult cu cât  astfel de forme de divertisment sunt deranjante pentru ceilalți cetățeni, care au reclamat de-a lungul timpului astfel de fapte.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ