Comunicat 04.04.2022 – 1

Amenzi de 26.000 de lei aplicate de polițiștii locali celor surprinși de camerele video aruncând deșeuri la colț de stradă

Poliția Locală a continuat verificările pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, pe lângă acțiunile în zonele șantierelor din oraș. În ultimele 10 zile, au fost aplicate un număr de 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 26.000 de lei, conform OUG 92/2021 și HCL 454/2017, unor persoane surprinse cu ajutorul camerelor de supraveghere din oraș abandonand diverse deșeuri, de la saltele, canapele și până la alte resturi de la amenajările interioare. Astfel de fapte au fost constatate în zone precum Grofșoreanu, Romulus, Calea Aradului, Muzicescu, Hărniciei. Reamintim că potrivit OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, care prevede, printre altele, că atât abandonarea, cât și eliminarea acestora în afara spaţiilor autorizate sau incendierea deşeurilor de orice fel sunt interzise, sancțiunile sunt de la 10.000 de lei la 20.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 50.000 la 70.000 de lei pentru persoanele juridice. Cetățenii ne pot semnala săvârșirea unor astfel de fapte în cazul în care observă persoane certate cu legea, ori cu bunul simț atât pe adresa de e-mail contact@politialoctm.ro, cât și la numerele de telefon 0256968 și 0256246112.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ