Comunicat 29.06.2021
Sancțiuni de aproape 30.000 lei pentru cei care au abandonat deșeuri pe domeniul public și au fost surprinși de camerele video. Cetățenii sprijină Poliția Locală în astfel de demersuri
Polițiștii locali au efectuat, în cursul acestei luni, noi activități de verificare în vederea identificării persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public și care au fost surprinse de camerele video din Timișoara, montate cu scopul de a descuraja acest fenomen. Ca urmare a vizualizării imaginilor video și în urma verificărilor efectuate în teren, au fost aplicate, luna aceasta, un număr de 14 sancțiuni cu amenzi în valoare de 29.500 lei celor care au fost surprinși abandonând deșeuri pe domeniul public. Astfel de situații au fost constatate în zone precum G. Musicescu cu I. Miloia, Crizantemelor cu Preyer, Calea Aradului – Dacia Service, str. Victor Hugo, Str. Hărniciei, Snagov. Un aport important l-au adus și cetățenii care au dat dovadă de responsabilitate și au trimis Poliției Locale imagini cu cei care aruncă resturi în locuri nepermise. Spre exemplu, ca urmare a unei astfel de sesizări, un bărbat a fost sancționat cu 3000 de lei, în baza Legii 211/2011, pentru că a aruncat deșeuri pe domeniul public, urmând ca locația de pe str. Petre Ispirescu cu Ecaterina Teodoriu să fie igienizată, iar Biroul Salubrizare din cadrul Primăriei să recupereze cheltuielile aferente igienizării. Reamintim că pentru astfel de fapte sancțiunile sunt de la 3000 la 6000 de lei, cei depistați fiind somați să și igienizeze locațiile în care au depus deșeurile. Dacă aveți cunoștință despre astfel de situații ni le puteți semnala fie telefonic, la 0256.968 sau 0256.246.112 – Dispeceratul Poliției Locale, fie pe email la contact@politialoctm.ro, iar polițiștii locali vor face toate demersurile pentru depistarea celor certați cu bunul simț și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ