Comunicat 27.04.2021

Colaborare între Poliția Locală și Protecția Consumatorului – acțiune comună în Galeria 1, 13 nereguli constatate

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au acționat în aceste zile, în colaborare cu inspectori din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș, cu care, de altfel, a fost încheiat luna aceasta și un protocol de colaborare, în vederea verificării modului în care se desfășoară activitățile comerciale din centrele destinate. Astfel, la acțiunea comună, desfășurată în Galeria 1 din Timișoara, polițiștii locali au verificat aspecte precum deținerea de către comercianți a acordurilor de funcţionare pentru activitatea pe care o desfăşoară, respectarea menţiunilor din acord, respectarea regulilor generale de comerţ, afişarea preţurilor pentru mărfurile expuse la vânzare, a denumirii societăţii comerciale şi a elementelor de identificare, precum și respectarea legislației privind protejarea populației  împotriva infectării cu virusul SARS- COV2. Comisarii CJPC Timiș au efectuat verificari, la rândul lor, cu privire la etichetarea și afișarea informațiilor la articolele de încălțăminte. Au fost verificați 36 comercianți, constatându-se în cea mai mare parte respectarea prevederilor legale. Polițiștii locali și comisarii CJPC au încheiat, în total, 13 procese verbale de sancționare a contravențiilor și alte trei procese verbale de constatare. Principalele probleme constatate au fost legate de lipsa acordului de functionare, neafișarea datelor și a prețurilor, desfășurarea altor activitati decât cele autorizate prin acord, precum și neetichetarea corespunzatoare a produselor, la categoria încălțăminte. Acțiunile comune vor continua și în perioada următoare și în alte locații.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ