Comunicat de presa 28.01.2021

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, la Poliția Locală: ”Vom colabora pentru îmbunătățirea activității polițiștilor locali”

Poliția Locală Timișoara a primit, în cursul zilei de ieri, vizita viceprimarului Cosmin Tabără, care are în coordonare activitatea instituției, domnia sa fiind însoțit de consilierul local Simion Moșiu. Reprezentanții Primăriei Timișoara au dorit să vadă, direct la sediul de pe str. Avram Imbroane, care sunt problemele cu care se confruntă polițiștii locali, să afle de la conducerea Direcției și de la șefii de servicii și birouri care sunt neajunsurile, dar și propunerile vizavi de eficientizarea activității și, evident, de schimbarea percepției cetățenilor asupra activității instituției. S-a marcat încă o dată necesitatea apropierii față de nevoile timișorenilor, implicarea în soluționarea problemelor acestora, deschidere, dar și fermitate când vine vorba despre aplicarea cu discernământ a legii. Dl viceprimar a vizitat și locația în care se află amplasate camerele de supraveghere video și a concluzionat că acest instrument de lucru al Poliției Locale este unul mai eficient și modern în același timp, motiv pentru care s-a arătat disponibil să sprijine extinderea acestui tip de monitorizare pe viitor, așa cum se întâmplă de altfel în toate marile orașe ale lumii.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ