Comunicat de presa 09.12.2020
Polițiștii locali l-au depistat și sancționat pe sirianul care a intrat cu autoturismul, aflat sub sechestru, în Piața Victoriei
Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Intervenție Rapidă au depistat aseară, în jurul orei 22, autoturismul care a fost observat pătrunzând în zonă cu acces interzis, respectiv în Piața Victoriei, în jurul orei 19.00 și punând astfel în pericol cetățenii care treceau prin centrul orașului. Autovehiculul marca Volkswagen cu numere de București, se afla parcat în fața Casei Tineretului, pe pista de biciclete. Imediat s-a trecut la verificarea acestuia, fiind identificat și conducătorul auto și pasagerul acestuia. Este vorba despre doi cetățeni de naționalitate siriană, de 34 și 54 de ani, care erau cazați la hotelul din incinta Casei Tineretului. Conducătorul auto a recunoscut ca a intrat cu mașina în Piața Victoriei pentru a-și lua de mâncare. La verificarea autovehiculului s-a stabilit ca acesta era sub sechestru, motiv pentru care la fața locului a fost solicitat și un echipaj de la Secția 1 Poliție pentru verificări. Conducătorul auto a fost sancționat de polițiștii locali conform OUG 195/2002, cu sancțiunea maximă de 435 lei, pentru nerespectarea indicatorului privind accesul interzis, și tot cu 435 lei pentru că a staționat pe pista pentru biciclete de pe str. Arieș, plus 4 puncte penalizare la permis.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ