Comunicat de presa 03.12.2020

Acțiune de amploare în cartierul Kuncz, unde cetățenii au semnalat abandonul și incendierea deșeurilor, precum și lipsa contractelor de colectare a resturilor la unele gospodării

Dacă în urmă cu două săptămâni polițiștii locali s-au implicat în igienizarea platoului Dâmbovița, iar în urmă cu o săptămână în igienizarea unui teren de pe str. Martir Dan Carpin, acțiunile pe această linie au continuat. Încă de la primele ore ale acestei dimineți, efective mărite de polițiști locali, din cadrul Biroului Ordine Publică și Intervenție Rapidă și Serviciului Protecția Mediului, polițiști de la Secția 5, jandarmi din cadrul IJJ Timiș, reprezentanți ai Biroului Salubrizare din Primăria Timișoara, ai societăților de la salubrizare Retim și Transclean au acționat pe str. Zefirului, din cartierul Kuncz. În această zonă au existat sesizări de la cetățeni care au semnalat faptul că unele persoane abandonează deșeuri pe terenurile virane din zonă, le incendiază, iar o parte dintre localnici nu dețin contracte pentru colectarea deșeurilor. Au fost verificate un număr de 18 imobile, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, pentru lipsa contractelor de salubrizare și abandon de deșeuri pe domeniul public. De asemenea, societățile de salubrizare au trecut la igienizarea rampelor de deșeuri existente. Astfel de acțiuni vor fi efectuate periodic, pentru a veni astfel în sprijinul timișorenilor care sesizează disconfortul creat de abandonarea și incendierea de deșeuri pe domeniul public. Poliția Locală Timișoara răspunde la apelurile cetățenilor care vor să sesizeze astfel de situații, la numerele de telefon 0256.246.112, 0256.968 sau pe email la contact@politialoctm.ro.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ