Comunicat de presa 06.03.2020 – 1

Polițiștii locali sprijină bicicliștii prin eliberarea pistelor de autovehicule parcate neregulamentar – 74 de sancțiuni aplicate în ultimele zile

Odată cu sosirea primăverii, și ca urmare a constatărilor din teren și a sesizărilor de la cetățeni, un număr tot mai mare de persoane preferă să folosească mijloacele de deplasare pe două roți. Astfel, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au intensificat acțiunile pe linie de oprire sau staționare pe pistele pentru biciclete din oraș. Astfel de acțiuni au fost organizate și în lunile trecute, vremea fiind destul de prielnică folosirii bicicletelor, în ultima perioadă fiind constatată totuși o creștere a circulației acestora. Aceste verificări sunt efectuate cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor care folosesc ca vehiculele pe două roți care au nevoie de piste libere, neocupate de mașini, cu atât mai mult cu cât astfel de trasee au fost amenajate nu numai în zona centrală cât și în celelalte zone. În ultimele zile, polițiștii locali au aplicat pe această linie 74 de sancțiuni contravenționale în tot orașul, iar de la începutul anului 341 de sancțiuni. Poliția Locală reamintește că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste. Rugăm, de asemenea, să se respecte legislația referitoare la oprire și staționare și să se țină cont de indicatoarele și marcajele rutiere pentru a evita sancțiunile și chiar ridicarea autovehiculelor. Totodată, Poliția Locală Timișoara face apel la cetățeni ca, în cazul în care observă nereguli sau probleme care intră în competența sa să sune la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112, iar pentru cazurile în care sunt observate autovehicule pe pistele pentru bicicliști este valabil și numărul de telefon 0356.913, linie special înființată pentru astfel de sesizări.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ