Comunicat de presa 19.02.2020 – 2

Părinții elevilor de la Școlile Generale nr. 1 și nr. 4, mulțumiți că sunt consultați de polițiștii locali în problematica siguranței în școală

Polițiștii locali au continuat în această perioadă ședințele de instruire la unitățile de învățământ repartizate, pe lângă acestea reluând, ca o noutate și participarea la ședințele cu părinții elevilor de la Școala Generală nr. 1 și Școala Generală nr. 4. Participarea la ședințele cu părinții a polițiștilor locali vine ca o completare a lecțiilor de instruire susținute cu elevii, explicându-li-se și părinților problematica siguranței în școală și în apropierea acesteia, dar și în afara orelor de curs. Polițiștii locali au expus cazuri și situații cu care elevii se pot confrunta, sfaturi utile pentru ca aceștia să nu cadă victime ale violenței, furturilor, tâlhăriilor, situații legate de siguranța rutieră și protecția mediului, consumul de tutun sau alte substabnței interzise. Părinții s-au arătat încântați de astfel de întâlniri și au declarat că le consideră extrem de utile pe lângă discuțiile avute de polițiștii locali cu elevii. Și de această dată au fost împărțite și pliante informative tipărite în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică din cadrul Consiliului Județean Timiș. Totodată. Reamintim că polițiștii locali au în supraveghere atât prin susținerea de lecții de prevenire cât și prin prezența la intrările și ieșirile de la cursuri ale elevilor un număr de nouă unități de învățământ, din 12 locații, acestea fiind stabilite la nivel local, în acord cu forțele din cadrul sistemului de ordine și siguranță publică și Inspectoratul Județean Școlar Timiș. Ca o noutate, de la finalul anului trecut, s-a stabilit și prezența la ședințele cu părinții pentru a oferi, împreună cu aceștia și cu cadrele didactice, un mediu sigur de dezvoltare armonioasă a elevilor.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ