Comunicat de presa 19.02.2020 – 1

Alte două grupuri de migranți din Siria, Maroc și Afganistan, depistați de polițiștii locali în zona centrală în ultimele zile

Polițiștii locali aflați în cursul zilei de ieri în zona centrală a orașului au observat, pe str. A. Pacha, trei tineri care, la vederea patrulei, au devenit agitați. Cei în cauză au fost legitimați de polițiștii locali, care au constatat în timpul discuției cu ei că fac parte din categoria migranților. Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani, provin din Maroc și Siria și au intrat ilegal în țara noastră, neavând documente în acest sens. Aceștia au fost predați pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș. De altfel, zilele trecute, polițiștii locali aflați în patrulare tot în zona centrală au mai depistat patru persoane din aceeași categorie în fața unui local din Piața Victoriei, din care doi nu aveau documente, iar doi aveau documente cu solicitare de azil. Cei în cauză provin din Siria și Afganistan, au vârste 28 și 24 de ani. Și în acest caz s-a luat măsura predării lor către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ