Comunicat de presa 13.02.2020 – 1
Peste 1000 de sancțiuni aplicate de polițiștii locali în zona centrală, pe străzile pietonale, pe piste de biciclete și în stațiile mijloacelor de transport, de la începutul lunii
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează permanent pentru luarea măsurilor de fluidizare a traficului obstrucționat de autovehiculele parcate neregulamentar, zona centrală a municipiului fiind în atenția polițiștilor locali care iau măsuri de sancționare a conducătorilor auto care opresc sau staționează pe străzile destinate pietonilor, dar și pe celelalte străzi din centrul orașului unde sunt prevăzute indicatoare de restricționare, piste de biciclete sau în stații ale mijloacelor de transport în comun. De la începutul lunii februarie, polițiștii locali au aplicat un număr de 1007 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care au intrat și au staționat pe străzile pietonale din centrul orașului, dar și pe piste și în stații, tot din această zonă fiind ridicate și un număr de 26 autovehicule. Cele mai multe astfel de situații au fost constatate pe străzi precum Sf. Ioan, Gh. Dioma, Gh. Lazăr, A. Pacha, V.V. Delamarina, Piața I. Huniade, Palanca, E. Ungureanu, C. Telbisz, Mărăști, Republicii, Proclamația de la Timișoara, Bdul Revoluției 1989. Poliția Locală Timișoara atrage atenția din nou că sancțiunile pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, și recomandă conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere pentru a evita astfel sancționarea drastică și chiar ridicarea autovehiculelor.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ