Comunicat de presa 10.02.2020 – 4
Exhibiționist depistat de polițiștii locali în apropierea Liceului Ion Vidu, predat pentru continuarea cercetărilor
Polițiștii locali au depistat duminică, în jurul orei 17.40, un bărbat care a săvârșit în public acte obscene de natură să producă disconfortul cetățenilor. Ca urmare a unor sesizări cum că un bărbat practică exhibiționismul în zona Liceului Ion Vidu, polițiștii locali au trecut la pânde și verificări în zona respectivă. La scurt timp, în spatele Stației STPT de la intersecția străzilor Vasile Pârvan cu Cluj, polițiștii locali au depistat persoana reclamată, respectiv pe U.P., de 60 de ani, cu domiciliul în Timișoara, care de altfel a recunoscut că s-a autosatisfăcut în tufișurile din părculețul aflat în apropiere. Cel în cauză nu este la prima abatere, în urmă cu aproximativ două săptămâni, fiind depistat de polițiștii locali în aceeași postură și sancționat conform Legii 61/1991 republicată. De această dată, polițiștii locali au procedat la predarea celui în cauză polițiștilor de la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de articolul 375 din Codul Penal, în care se specifică faptul că reprezintă infracțiune fapta persoanei care în public săvârșește acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ