Comunicat de presa 10.02.2020 – 2

Sancțiuni aplicate de polițiștii locali proprietarilor de clădiri degradate care prezentau pericol din cauza vântului de săptămâna trecută

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat, în ultimele zile, verificări cu privire la cazurile în care s-au desprins sau exista pericolul să se desprindă elemente de pe unele clădiri de pe raza municipiului Timișoara ca urmare a intensificării vântului de săptămâna trecută. Într-o primă fază polițiștii locali au împrejmuit cu bandă zonele respective, ulterior efectuându-se verificări și constatatându-se că astfel de probleme au fost posibile la imobile aflate în stare de degradare și ca urmare a neluării măsurilor de întreținere a acestora de către proprietari. Astfel, au fost aplicate un număr de 8 sancțiuni pe această linie, de câte 1000 lei proprietarilor de clădiri din zone precum Bdul Revoluției 1989, Surorile Martir Caceu, Iris, General Dragalina, 16 Decembrie 1989, Eremia Grigorescu. Poliția Locală atrage din nou atenția că toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora și care reprezintă pericol pentru cetățenii care trec prin apropiere. Sancțiunile prevăzute de HCL 371/2007 pentru astfel de situații sunt cuprinse între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice și între 1500 și 2500 lei pentru persoanele juridice.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ