Comunicat de presa 31.01.2020 – 3
Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Non-Violență în Școală, polițiștii locali au susținut lecții de prevenire elevilor de la Liceul și Școala Generală Nikolaus Lenau
Polițiștii locali au fost prezenți ieri, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Non-Violență în Școală, la Liceul Liceul Teoretic Nikolaus Lenau și la Școala Generală Nikolaus Lenau, unde au discutat cu elevii despre problemele cu care se confruntă în unitățile de învățământ în care studiază, dar și în afara acestora, la intrările și la ieșirile de la cursuri, la care de altfel patrule de polițiști locali sunt prezente pentru a preîntâmpina situațiile neplăcute care au putea interveni. Elevii au fost instruiți cu privire la principalele norme de conduită, noțiuni de circulație rutieră, reguli de protecția mediului, cum să evite să se transforme în victime ale furturilor, tâlhăriilor, loviri și alte violențe, explicându-li-se totodată, în cazul elevilor mai mari, și actele normative legate de consumul produselor din tutun și de substanțe interzise. Elevilor le-au fost distribuite și pliante informative tipărite în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică din cadrul Consiliului Județean Timiș. Polițiștii locali din Timișoara au în supraveghere atât prin susținerea de lecții de prevenire cât și prin prezența la intrările și ieșirile de la cursuri ale elevilor un număr de nouă unități de învățământ, din 12 locații, acestea fiind stabilite la nivel local, în acord cu forțele din cadrul sistemului de ordine și siguranță publică și Inspectoratul Județean Școlar Timiș. Polițiștii locali susțin la acestea, periodic, lecții de prevenire pe diferite linii, în funcție de vârsta copiilor și de necesitățile stabilite împreună cu cadrele didactice, participând acolo este se solicită și la ședințele cu părinții.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ