Comunicat de presa 20.12.2019
Depistați pe polițiștii locali după ce au sustras bunurile unui bătrân, pe tramvaiul care circulă prin Piața Maria
![portofel20122019](/uploads/img5dfc6b37779dd.jpg)
Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, aflați în patrulare în zona Piața Maria din Timișoara, în mijloacele de transport în comun, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Timiș, au observat ieri, în jurul orei 14.00, că în tramvaiul cu numărul 8 care se îndrepta dinspre Piața Maria spre Piața Mocioni a urcat un grup de trei persoane, două femei și un bărbat, cunoscuți ca făcând parte din categoria hoților din buzunare. La observarea polițiștilor locali, una dintre persoane a aruncat pe jos o folie din plastic în care se aflau mai multe documente medicale și un act de identitate. Polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, identificându-i în persoana lui B.A., de 25 de ani și C.A., de 37 de ani, ambele din Timișoara, și B.A., de 38 de ani, din comuna Giroc. La fața locului s-a prezentat și partea vătămată, un bărbat de 88 de ani, dn Timișoara, care a declarat că i-au fost sustrase bunurile. Cei trei au fost predați polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Polițiștii locali patrulează permanent pe mijloacele de transport în comun pentru prevenirea furturilor din buzunare și poșete, dar și a comiterii altor fapte de natură contravențională sau infracțională, atât pe cont propriu, cât și în comun fie cu jandarmii de la IJJ Timiș sau cu lucrătorii STPT. De asemenea, pentru a preveni astfel de cazuri precum cel prezentat, polițiștii locali au împărțit anul acesta și pliante informative prin care li se explică cetățenilor cum să se ferească de hoți și cum să procedeze în cazul în care cad victime ale persoanelor care le sustrag nunuri pe mijloacele de transport.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ