Comunicat de presa 13.12.2019 – 1

Trei bărbați sancționați de polițiștii locali cu 12.000 de lei după ce au fost identificați, pe baza imaginilor video, abandonând deșeuri. Aceștia sunt obligați și să igienizeze locațiile

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în ultima perioada să acționeze în teren pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, atât în cazurile în care aceste persoane sunt surprinse în timpul patrulărilor efectuate în teren, cât și ca urmare a imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere din oraș. Astfel, ca urmare a vizualizării imaginilor de pe camerele video amplasate în diverse locații, cunoscute ca fiind zone în care se formează frecvent rampe clandestine de deșeuri, au fost identificate trei persoane care au și fost sancționate, alte cinci fiind în lucru, urmând a se aplica, de asemenea, sancțiuni. Două dintre acestea au fost sancționate cu câte 3000 lei, conform Legii 211/2011 modificată, iar alta cu amenda maximă de 6000 lei. Două din sancțiuni au fost aplicate pentru depozitarea de deșeuri pe str. Drubeta colt cu D. Jugănaru, iar una pe str. Izlaz colt cu V. Hugo. Sancțiunea maximă a fost aplicată în cazul unui bărbat care a abandonat pe domeniul public resturi provenite din dezmembrarea autovehiculelor, parbrize uzate, bucăți de mochetă și de tapițerii. În cazul tuturor celor depistați s-a aplicat și măsura complementară de a igieniza locațiile în care au abandonat deșeuri, în caz contrar riscând alte sancțiuni. Reamintim că potrivit modificărilor aduse la Legea 211/2011 prin Legea nr. 188/2019, abandonarea în alte locuri se sancționează drastic, mai exact cu amenzi de la 3000 la 6000 lei, cei depistați fiind obligați și să ia măsuri de igienizare a locației, iar în cazul în care contravenientul nu respectă măsura complementară de a igieniza locația în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, acesta poate fi sancționat cu amendă de la 7500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ