Comunicat de presa 12.11.2019 – 1
Atenție, sancțiuni mai mari și ridicarea autovehiculului în cazul conducătorilor auto care staționează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități!
Polițiștii locali efectuează permanent verificări, pe lângă alte cazuri, și în situațiile în care unii conducători auto staționează neregulamentar pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități amenajate în Timișoara. În acest sens, atragem atenția că anul acesta a fost modificată Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care prevede și o majorare a sancțiunilor în cazul parcării altor mijloace pe locurile de parcare rezervate și semnalizate prin semn international pentru persoanele cu dizabilități. Dacă la OUG 195/2002 sancțiunea era de la 290 la 725 lei lei, la HCL 371/2007 de la 500 la 1000 lei, conform noului act normativ sancțiunile sunt între 1000 și 2000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv, cu posibilitatea de a se achita jumătate în 15 zile. Au fost aplicate și sancțiuni în acest sens, pe str. Hector, A. Imbroane, Liege, 16 Decembrie etc. De altfel, pentru astfel de încălcări ale legislației au fost aplicate, de la începutul acestei luni un număr de 63 sancțiuni contravenționale pe raza municipiului Timișoara, atât ca urmare a constatărilor polițiștilor locali în teren, cât și în urma sesizărilor primite de la cetățenii care sunt beneficiari ai acestor facilități, dar, din cauza celor certați cu bunul simț, îi pun în imposibilitatea de a le folosi. Așadar, atragem din nou atenția conducătorilor auto să respecte legislația în vigoare și să-și respecte semenii, în caz contrar fiind sancționați drastic de polițiștii locali.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ