Comunicat de presa 25.10.2019 – 2

Polițiștii locali au susținut astăzi proba sportivă de alergare anuală la Stadionul Știința

Polițiștii locali din cadrul serviciilor operative au participat, astăzi, 25.10.2019, la Stadionul Știința, la proba fizică de alergare organizată periodic pentru polițiștii locali care acționează în teren. Proba face parte din evaluarea anuală a fiecărui polițist local, alături de nota obținută la examenul anual de tragere cu pistolul din dotare, cât și testarea din punct de vedere profesional, din legislația în baza căreia acționează în teren. Și de această dată polițiștii locali au fost bine pregătiți, cei testați încadrându-se în baremurile stabilite pe categorii de vârstă. Subliniem că această probă este organizată în fiecare an, polițiștii locali pregătindu-se permanent din punct de vedere fizic pentru a face față situațiilor din teren.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ