Comunicat de presa 08.10.2019 – 3

Acțiune pentru verificarea gradului de autorizare la societățile comerciale din domeniul alimentației publice – 27 societăți verificate, taxe de peste 25.000 lei recuperate

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială împreună cu inspectori din cadrul Biroului Autorizare Activități Comerciale din cadrul Primăriei Timișoara au desfășurat timp de o săptămână o amplă acțiune de verificare a modului în care se respectă legislația din domeniu de către societățile comerciale din oraș. Astfel, s-a acționat pentru verificarea existenței acordului, a avizului de comerț ambulant sau a altor documente emise de Primăria Timișoara, a modului în care se respectă regulile generale de comerț, pentru depistarea comercianților neautorizați și obligarea achitării taxelor de ocupare a domeniului public. Astfel, au fost verificare un număr de 27 de societăți din domeniul alimentației publice, fiind aplicate și un număr de 11 sancțiuni contravenționale acolo unde nu exista acord de funcționare sau acesta nu era vizat, conform HCL 43/2011. Pe lângă sancțiunile aplicate, ca urmare a acestor acțiuni, s-a reușit și recuperarea a peste 25.000 lei taxe de ocupare a domeniului public, care au fost achitate de către societățile comerciale ca urmare a acestor verificări. Acțiunile continuă și în perioada următoare.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ