Comunicat de presa 27.09.2019 – 3
Atenție, polițiștii locali și inspectorii Primăriei organizează acțiuni pe linia depistării societăților care nu dețin acord de funcționare!
Poliția Locală Timișoara atrage atenția reprezentanților de societăți comerciale că în perioada următoare va organiza împreună cu inspectori din cadrul Biroului Autorizări Activități Comerciale din cadrul Primăriei Timișoara acțiuni de verificare a modului în care comercianții care desfășoară activități de comerț stradal tip terase, dar și alte tipuri de activități comerciale respectă legislația referitoare la deținerea acordului de funcționare și a avizelor necesare. De asemenea, vor fi verificate și modul în care se respectă legislația comercială și hotărârile care reglementează astfel de activități, actele de proveniență a mărfurilor și deținerea certificatelor de calitate. Atenționăm astfel comercianții să respecte prevederile OG 99/2000 precum și celelalte acte normtive care se referă la activitățile comerciale, să se pună la punct cu dețienerea documentelor necesare pentru a preveni aplicarea de sancțiuni care, în cazul nedeținerii autorizației, pot ajunge până la 4000 lei.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ