Comunicat de presa 09.07.2019 – 1

Polițiștii locali au organizat azi o nouă acțiunea de ecologizare pe malurilor Begăi – au fost adunați 60 de saci cu resturi

Polițiștii locali din cadrul Biroului Patrulare Navală și Biroului Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara și ai societății de salubrizare Brantner, au efectuat în cursul zilei de astăzi o nouă acțiune de ecologizare pe malurile Canalului Bega, pe porțiunea cuprinsă între Podul Decebal și Uzina de Apă. Acțiunea a venit ca urmare a constatărilor efectuate de polițiștii locali care patrulează cu șalupa pe Bega, care au observat faptul că în zona respectivă sunt abandonate tot felul de resturi. Astfel, în cadrul acțiunii au fost adunați 60 de saci cu gunoaie. De-a lungul anilor trecuți, polițiștii locali aflați în timpul liber au organizat și participat pe bază de voluntariat la mai multe acțiuni de ecologizare, devenite deja tradiție. Polițiștii locali intenționează astfel ca prin activitățile lor să confere orașului nostru un aspect curat, civilizat, demn de un oraș european.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ