Comunicat de presa 21.06.2019 – 2
Polițiștii locali au demarat acțiunile de verificare a terenurilor neîntreținute și necosite din Timișoara – au fost aplicate 12 sancțiuni
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au demarat în această perioadă o serie de acțiuni pentru identificarea și luarea măsurilor legale în cazul proprietarilor de terenuri de pe raza municipiului Timișoara care nu își întrețin terenurile deținute, nu le cosesc de buruieni pentru a preveni apariția plantelor alergene, care produc efecte asupra stării de sănătate a populației. În acest sens, polițiștii locali au început verificările în vederea luării măsurilor de sancționare a celor care dețin terenuri și nu le întrețin, pe lângă sancțiuni fiind aplicate și somații cu termene imediate de cosire a buruienilor. Astfel, în ultimele două luni au fost verificate zeci de astfel de terenuri, din care o parte au fost cosite și igienizate, iar altele sunt în diferite faze de verificare și identificare a proprietarilor. Au fost aplicate și un număr de 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 21500 lei unor proprietari de terenuri de pe străzile Dan Carpin, I. Micu Klein, Vasile Crețu, Bijorilor, Albăstrelelor, Tristan Tzara, Mircea cel Bătrân, Horia Hulubei, A. Imbroane, Mihail Jora. Poliția Locală Timișoara atrage atenția din nou că potrivit HCL 371/2007 modificată, persoanele fizice și juridice sunt obligate să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, să colecteze și să transporte deșeurile rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, situate în intravilanul municipiului și a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră sau feroviară și să asigure împrejmuirea acestora. De asemenea, trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase în jurul imobilelor pe care le dețin sub orice formă. Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 1500 și 2500 lei.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ