Comunicat de presa 09.05.2019 – 2

Sancțiuni ale polițiștilor locali pentru conducătorii auto care parchează obstrucționând circulația microbuzelor școlare, a mijloacelor de transport și pe locurile autocarelor cu turiști

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au efectuat, în ultima perioadă, acțiuni punctuale în vederea luării măsurilor de fluidizare a traficului obstrucționat de autovehiculele parcate neregulamentar în mai multe zone din municipiu în care au existat numeroase sesizări cu privire la oprirea sau staționarea autovehiculelor încurcând fie circulația mijloacelor de transport în comun, dar și a microbuzelor de transport școlar ori a autocarelor care transportă turiști și care au locuri special amenajate pentru staționare. Astfel, în ultima săptămână, au fost aplicate un număr de 114 sancțiuni contravenționale pentru astfel de fapte, în special în zona centrală a municipiului. fiind de altfel și ridicate zeci de autoturisme parcate neregulamentar din astfel de locații. Reamintim că sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, iar în cazul ridicării se achită și o taxă către SDM, cu al cărei mijloc se efectuează ridicarea. Poliția Locală atrage atenția că astfel de acțiuni au loc zilnic, iar conducătorii auto care sunt depistați vor fi sancționați drastic.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ