Comunicat de presa 08.05.2019 – 2
Întreținerea clădirilor rămâne în atenția polițiștilor locali – 207 sancțiuni aplicate anul acesta pentru imobile degradate
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au continuat să acționeze în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale, conform atribuțiilor și în limitele conferite de lege, în cazul clădirile degradate de pe raza municipiului Timișoara. De la începutul acestui an, în urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au aplicat un număr de 207 sancțiuni contravenționale atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, conform HCL 371/2007 modificată, de câte 1000 lei fiecare, după ce au constatat că proprietarii acestora nu au luat măsuri de curățare și întreținere, prin îndepărtarea elementelor de construcție și tencuială care stau să se desprindă de pe fațadele clădirilor, constituind un real pericol pentru trecători. Astfel de situații au fost identificate, în ultima perioadă, în zone precum Str. Gării, C. Porumbescu, A. Odobescu, E. Gojdu, Ady Endre, Brașov, T. Vladimirescu. Poliția Locală atrage din nou atenția că toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora și care reprezintă pericol pentru cetățenii care trec prin apropiere.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ