Comunicat de presa 12.04.2019 – 1
Peste 160 de societăți comerciale verificate de polițiștii locali luna trecută – 80 de sancțiuni și 11 societăți propuse pentru suspendarea activității
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială acționează permanent pentru verificarea modului în care societățile comerciale de pe raza municipiului își desfășoară activitatea, respectând prevederile legale din domeniu. Astfel, în ultima lună, polițiștii locali au efectuat verificări la un număr de 162 societăți care desfășoară activități pe diferite linii, fiind constatate un număr de 80 de încălcări ale prevederilor OG 99/2000 și HCL 538/2015, în valoare de 46.000 lei, pentru fapte precum lipsa acordului de funcționare, neavizarea acordului de funcționare la zi, comercializarea de produse și servicii de piață altele decât cele înscrise în autorizația de funcționare, neafișarea la loc vizibil a acordului, neafișarea sau nerespectarea orarului de funcționare aprobat. Au fost întocmite și un număr de 11 propuneri de suspendare a activității comerciale pe o perioadă de 30 de zile, în special în cazul societăților care au fost identificate fără acord. Societățile care au fost depistate în această situație sunt din domenii de activitate precum alimentație publică – baruri, restaurante, fast-food-uri, comerț cu amănuntul, întreținere și reparații auto și saloane de înfrumusețare. Astfel de acțiuni de verificare sunt organizate permanent de polițiștii locali pentru a determina reprezentanții firmelor să intre în legalitate și să desfășoare activități civilizate.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ