Comunicat de presa 27.02.2019 – 2
Atenție, nu opriți sau staționați în sensul giratoriu din Piața Mărăști deoarece riscați sancțiuni drastice și chiar ridicarea autovehiculelor!
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează permanent pentru soluționarea sesizărilor de la cetățeni care semnalează cazurile în care sunt oprite sau staționate autovehicule în locuri în care acest lucru este interzis, aceasta pe lângă constatările proprii, în teren, în timpul patrulărilor efectuate. Astfel, s-a constatat în ultimele zile, când de altfel au fost și aplicate sancțiuni, o creștere a sesizărilor privind oprirea sau staționarea în sensul giratoriu din Piața Mărăști, unde a existat în trecut o stație de taximetre care a fost desființată, ca urmare a amenajărilor efectuate pentru transformarea străzii E. Ungureanu în stradă pietonală, existența stației perturbând fluența traficului. Cu toate acestea, în ultima perioadă, frecvent, unii conducători auto de taximetre, dar și alți conducători auto au continuat să staționeze în locația respectivă, fiind ulterior sancționați, deoarece pun în dificultate circulația altor autovehicule, fiind o zonă intens circulată, iar conducătorii auto care opresc acolo blochează uneori și prima bandă din sens. Poliția Locală atrage atenția că se aplică sancțiuni pentru faptele de oprire sau staționare în zona respectivă, fiind vorba de un sens giratoriu, unde acest lucru este interzis conform OUG 195/2002. Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, atrăgând totodată atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să evite parcarea autovehiculelor în locuri interzise pentru a evita astfel sancționarea drastică și chiar ridicarea autovehiculelor.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ