Comunicat de presa 11.02.2019 – 1

Acțiuni ale polițiștilor locali pe străzile pietonale pentru depistarea conducătorilor auto care staționează în locuri interzise – 247 sancțiuni în ultimele 4 zile

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat, în ultimele patru zile, cu precădere în zona centrală a municipiului, pe străzile pietonale, unde s-a sesizat faptul că se parchează autovehicule în locurile în care acest lucru este interzis. Astfel, au fost aplicate pe străzile E. Ungureanu, E. Grigorescu, G. Mușat, A. Pacha, Libertății, Gh. Lazăr, E. Savoya, V. Alecsandri, Mărășești, un număr de 247 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto depistați oprind sau staționând în locațiile menționate. Reamintim că sancțiunile, potrivit OUG 195/2002, pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 290 și 725 lei și 2-3 puncte penalizare la permis. Anterior acestor acțiuni, în luna ianuarie a acestui an, pe străzile pietonale din centrul orașului au fost aplicate un număr de alte 891 sancțiuni contravenționale ca urmare a constatărilor efectuate de polițiștii locali. Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte semnificația indicatoarelor rutiere și să nu parcheze în zonele în care acest lucru este interzis deoarece, pe lângă sancțiuni, pot risca și ridicarea autovehiculelor depistate în această situație. Acțiunile pe această linie vor continua și în perioada următoare.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ