Comunicat de presa 31.01.2019 – 1
Peste 250 de sancțiuni aplicate de polițiștii locali în piețele agro-alimentare din Timișoara, în prima lună a acestui an
Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au permanent în atenție modul în care se desfășoară actele de comerț din piețele agro-alimentare din municipiu, acționând pentru luarea de măsuri atunci când constată încălcări ale normelor legale în vigoare. Astfel, de la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat un număr de 258 sancțiuni contravenționale în piețele agro-alimentare din municipiu pentru fapte precum blocarea căilor de acces din piețe, neafișarea datelor de identificare, vânzarea de marfă folosind cântare neverificate metrologic, nepăstrarea curățeniei, consum de alcool sau fumat în incinta piețelor, vânzarea de produse fără a deține niciun fel de autorizații sau parcare neregulamentară în perimetrul piețelor, fapte prevăzute de HCL 139/2011, HCL 334/2002, Legea 12/1990, HCL 371/2007, Legea 61/1991, OUG 195/2002. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri expuse la vânzare fără autorizație precum haine și electronice uzate, linguri din lemn, cuțite, parfumuri etc, fiind ridicate inclusiv țigări fără timblu abandonate de comercianții ilegali în diverse locații din piețe. Zonele în care au fost depistate cele mai multe încălcări ale legislației în vigoare sunt Piața Iosefin, Piața Badea Cârțan și Piața 700. Polițiștii locali vor continua acțiunile și în perioada următoare în piețele din municipiu.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ