Comunicat de presa 23.01.2019 – 2

Organizator de evenimente din București, sancționat cu 7000 lei pentru că a lipit afișe în locuri neautorizate din Timișoara

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au continuat, în ultima perioadă, verificările pe linia identificării organizatorilor de evenimente care nu respectă legislația și împânzesc orașul cu afișe și postere publicitare lipindu-le în locuri neautorizate. Astfel, un organizator de evenimente din București, Societatea Comercială Diskoteka Festival SRL, a fost sancționat deoarece a lipit postere publicitare pe stâlpi, clădiri, transformatoare de curent etc din zone precum Calea Șagului, Aleea FC Ripensia, Str. Cluj, Eroii de la Tisa, L. Rebreanu, Parcul Central. Au fost încheiate pe numele societății un număr de 7 procese verbale de constatare a contravenției, în valoare totală de 7.000 lei. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că, potrivit HCL 371/2007, atât lipirea de afișe și postere publicitare de către organizatorii de evenimente în locuri neautorizate se sancționează, cât și necurățarea de către aceștia a posterelor în termen de 15 zile de la desfășurarea evenimentului se sancționează cu amenzi între 1000 și 2000 lei.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ