Comunicat de presa 09.01.2019 – 2
Opt tineri sancționați azi-noapte de polițiștii locali deoarece făceau drifturi prin zăpadă, la Stadionul Dan Păltinișanu
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au depistat și sancționat aseară, în jurul orei 23.30, opt tineri care au efectuat derapaje controlate și accelerări bruște pe loc, în scop de divertisment, în zona Stadionului Dan Păltinișanu, cu autoturismele pe care le conduceau. Cei în cauză au vârste cuprinse între 19 și 27 de ani și sunt din Timișoara, Motru – Gorj, Târgu Jiu și Satu Mare, și se distrau făcând drifturi prin zăpadă, punând astfel în pericol alte persoane, dar și bunuri. Aceștia au fost sancționați cu amenzi între 800 și 2500 lei conform HCL 371/2007 modificată. Poliția Locală atrage din nou atenția că potrivit actului normativ menționat se sancționează cu amenzi între 800 și 2500 lei turarea motoarelor și efectuarea de drifturi pe domeniul public fără autorizație din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara, în perioada sezonului rece riscurile fiind cu atât mai mari cu cât conducătorii auto pot scăpa mai ușor controlul autovehiculelor din cauza zăpezii și gheții și pot provoca accidente rutiere. Reamintim că, înainte cu o seară, un alt tânăr a fost sancționat pentru aceeași faptă fiind surprins făcând drifturi pe Bdul C.D. Loga.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ