Comunicat de presa 07.12.2018 – 2
Tânăr de 21 de ani depistat de polițiștii locali având asupra sa substanțe interzise, în timp ce stătea pe o bancă în zona Lipovei
Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 14.00, au observat un tânăr care se afla pe o bancă pe strada Holdelor din cartierul Lipovei și care, la vederea patrulei auto, a devenit agitat, încercând să ascundă ceva la spate. Cum comportamentul acestuia era suspect, polițiștii locali au trecut la legitimarea tânărului, stabilind că se numește H.M., are 21 de ani, și este din Timișoara. La controlul corporal efectuat asupra acestuia s-a constatat că deținea un pliculeț din plastic care conținea fragmente vegetale de culoare verde – olive, susceptibile de a avea proprietăți psihoactive. Drept urmare s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanțelor și preluarea cazului de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ