Comunicat de presa 17.10.2018 – 2

Sancțiune maximă pentru că a blocat tramvaiul și aproape 300 de sancțiuni aplicate de polițiștii locali pe segway-uri de la începutul lunii

 

Ca urmare a sesizărilor de la cetățeni, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au continuat să acționeze în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul acelor conducători auto care blochează căile de acces în curți, imobile, parcări pe de raza municipiului Timișoara, aceasta pe lângă acțiunile efectuate pentru luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor depistate sub incidența indicatorului cu oprirea interzisă, pe pistele pentru bicicliști, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, în stațiile mijloacelor de transport în comun, pe trecerile pentru pietoni ori pe linii de tramvai. De la începutul acestei luni cetățenii au sesizat peste 30 de astfel de cazuri, la care polițiștii locali s-au deplasat în vederea identificării conducătorilor auto și aplicarea de sancțiuni. Mai grav este când se pune în dificultate transportul public de călători, fiind parcate autovehiculele foarte aproape de linii de rulare a tramvaielor. O astfel de situație a fost constatată serile trecute pe str. Ștefan cel Mare, în apropierea Fabricii de Bere. Un tânăr care și-a lăsat autoturismul foarte aproape de liniile de tramvai și a plecat la un restaurant a fost identificat și sancționat de polițiștii locali cu sancțiunea maximă prevăzută de OUG 195/2002, respectiv 725 lei și 3 puncte penalizare la permis. De asemenea, în ceea ce privește oprirea sau staționarea autovehiculelor pe pistele pentru bicicliști din oraș, cele mai eficiente acțiuni sunt cele ale polițiștilor locali care patrulează pe segway-uri chiar pe aceste piste. Aceștia au aplicat, de la 1 octombrie și până în prezent 291 sancțiuni contravenționale. Reamintim că sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să evite parcarea autovehiculelor în locuri interzise pentru a evita sancționarea drastică și chiar ridicarea autovehiculelor.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ