Comunicat de presa 17.10.2018 – 1

134 de sancțiuni aplicate de polițiștii locali în ultima lună pentru comerțul ambulant de flori, linguri din lemn, parfumuri, ceasuri și haine uzate

 

Polițiștii locali au intensificat, în ultima perioadă, acțiunile pe linia depistării persoanelor care desfășoară activități de comerț ambulant, neautorizat, încălcând astfel prevederile HCL 321/2001 și Legii 12/1990. Aceste acțiuni vin ca urmare a sesizărilor venite din partea comercianților autorizați care reclamă faptul că există persoane care nu dețin documentele necesare pentru mărfuri, vând diverse produse în condiții improprii, pe trotuare, obiecte uzate provenite din tomberoanele cu resturi și fac concurență neloială coemrcianților cinstiți, dar și ca urmare a constatărilor polițiștlor locali care patrulează în piețele din oraș sau în zonele centrale. Astfel, polițiștii locali au depistat și sancționat în ultima lună un număr de 134 de vânzători ambulanți, conform HCL 321/2001, mărfurile expuse spre vânzare fiind ridicate în vedera confiscării. Printre acestea se află flori, produse electronice, cărți, produse alimentare, haine uzate, linguri din lemn, ceasuri, parfumuri etc. Astfel de încălcări ale legislației au fost constatate în zone precum Piețele Badea Cârțan, Doina – strada Mureș, Iosefin, Aleea FC Ripensia, Platoul Dâmbovița, Piața 700 – str. Sfântul Ioan, Str. I. Văcărescu, Bdul Liviu Rebreanu . Poliția Locală atrage din nou atenția că sancțiunile pentru astfel de situații sunt de la 150 de lei conform HCL 321/2001 și pot ajunge chiar până la 5000 lei conform Legii 12/1990, marfa expusă fără documente la vânzare fiind ridicată în vederea confiscării.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ