Comunicat de presa 03.10.2018 – 1
260 de sancțiuni aplicate de polițiștii locali în ultima lună celor care abandonează deșeuri. Printre aceștia și persoane surprinse cu ajutorul imaginilor video
Polițiștii locali au continuat acțiunile cu privire la depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, acest aspect fiind permanent în atenție cu scopul de a reduce fenomenul rampelor clandestine de deșeuri formate pe domeniul public. De altfel cu acest scop a și fost declanșată la începutul lunii trecute o campanie de sensibilizare a populației cu privire la importanța implicării tuturor în menținerea unui oraș curat, prin sesizarea la Poliția Locală în cazul în care observă astfel de situații. De la începutul campaniei au fost aplicate de polițiștii locali un număr de 260 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 65.000 lei celor surprinși aruncând deșeuri pe domeniul public. Spre exemplu, în cursul zilei de ieri, polițiștii locali au acționat punctual în zona Pieței Doina, unde au aplicat 9 sancțiuni celor depistați abandonând gunoaie pe domeniul public. Tot în aceste zile, cu ajutorul camerelor de supraveghere video, montate în locațiile cunoscute ca zone în care se formează frecvente rampe clandestine de deșeuri, au fost surprinse și sancționate alte 3 persoane, respectiv pe străzile Liniștei, Hebe și Iris. Pe lângă sancțiuni, permanent polițiștiștii locali au înaintat către Biroul Salubrizare locațiile unde se formează rampe în vederea luării măsurilor de igienizare. Reamintim că, potrivit HCL 371/2007, pentru persoanele fizice sancțiunile sunt între 500 și 1000 lei, iar pentru persoanele juridice sunt între 1000 și 2500 lei. Cetățenii care observă persoane aruncând deșeuri sau rampe clandestine de gunoi pot sesiza aceste aspecte la la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ