Comunicat de presa 29.06.2018 – 1

70 de vehicule cu tracțiune animală surprinse în prima jumătate a acestui an pe străzile Timișoarei

Polițiștii locali au în atenție permanent, luând măsurile legale, ori de câte ori constată în teren sau sunt direcționați în urma sesizărilor de la cetățeni, situațiile în care vehiculele cu tracțiune animală circulă în municipiul Timișoara fără a deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, punându-i astfel în pericol pe participanții la trafic. Și în aceste zile, au fost depistați trei căruțași pe Calea Urseni, Buziașului și Electronicii, care provin din localitatea Moșnița Veche. Cei în cauză au fost sancționați cu câte 300 lei conform HCL 251/2002. De la începutul acestui an au fost aplicate pe această linie un număr de 70 de sancțiuni contravenționale, sancțiuni care se încadrează între 300 și 500 lei. De altfel, așa cum s-a mai menționat anterior prin intermediul comunicatelor de presă, la începutul acestui an a fost semnat un protocol de colaborare între Poliția Locală Timișoara și primarul comunei Moșnița Nouă, prin care s-a stabilit posibilitatea accesării de către Poliția Locală Timișoara a camerelor video amplasate pe raza localității în scopul depistării persoanelor care se deplasează cu căruțele spre Timișoara sau abandonează deșeuri pe raza municipiului nostru. Această colaborare funcționează, ori de câte ori sunt observate situații în care căruțele intră în Timișoara fiind direcționat un echipaj în vederea luării măsurilor legale care se impun. Poliția Locală atrage din nou atenția că este interzisă circulația autovehiculelor cu tracțiune animală în oraș fără aviz și va continua să acționeze pe această linie deoarece posesorii de vehicule cu tracțiune animală nu ţin cont de pericolul la care se expun şi nici de pericolul la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ