Comunicat de presa 28.06.2018 – 1
Conducători de autovehicule de mare tonaj sancționați de polițiștii locali pentru că au circulat prin Timișoara, în zone interzise prin indicatoare
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează permanent pentru luarea măsurilor legale în ceea ce privește conducătorii de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile actelor normative în vigoare referitoare la circulația mașinilor grele pe raza municipiului Timișoara, continuând să pătrundă cu acestea în zonele în care acest lucru este interzis, neținând cont de indicatoarele rutiere amplasate în acest sens. Astfel de prevederi sunt menționate în OUG 195/2002 și în HCL 485/2006, sancțiunile fiind între 1305 și 2900 lei și, respectiv 2500 lei. În ultimele două zile au fost depistați și sancționați un număr de 17 conducători de autovehicule de mare tonaj surprinși circulând în zonele Badea Cârțan, Jiul cu Republicii, Circumvalațiunii, Popa Șapcă, IC Brățianu, Șagului, Gh. Dima. Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile pe această linie și atrage din nou atenția conducătorilor auto de autovehicule de mare tonaj să respecte legislația în vigoare, să se informeze atunci când ajung în Timișoara și să următească indicatoarele rutiere care restricționează sau interzic accesul pe anumite sectoare de drum, să achite taxele în cazul în care tranzitează Timișoara, să nu parcheze autovehiculele grele pe teritoriul Timișoarei și să nu circule decât pe rutele stabilite.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ