Comunicat de presa 11.06.2018 – 1
Polițiștii locali sprijină, prin acțiunile lor, dreptul de a se deplasa al persoanelor cu dizabilități – 2397 sancțiuni pentru parcarea pe locurile special destinate acestora, dar și pe trotuare
Așa cum a mai informat opinia publică și prin alte comunicate de presă, Poliția Locală Timișoara susține respectarea legislației în ceea ce privește oprirea sau staționarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dar și pe trotuare, venind de fiecare dată în întâmpunarea persoanelor cu nevoi care au dreptul să beneficieze de locuri speciale de parcare, dar și să circule în condiții civilizate pe trotuare. De altfel, polițiștii locali au avut și întâlniri cu reprezentanții acestora, printre care Asociația Ceva de Spus, întărind astfel sprijinul acordat persoanelor cu nevoi speciale. Așadar, polițiștii locali au în atenție permanent respectarea prevederilor legale referitoare la oprirea și staționarea autovehiculelor pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activități sau pentru persoanele cu dizabilități, marcate și semnalizate corespunzător, dar și pe trotuare. Pe lângă constatările efectuate în teren, au existat și numeroase sesizări cu privire la cei care nu respectă indicatoarele rutiere în această privință. De la începutul acestui an au fost aplicate un număr de 855 sancțiuni contravenționale în cazul conducătorilor de autovehicule care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, fiind de asemenea și ridicate autovehicule depistate în această situație, alți 1542 de conducători auto fiind sancționați deoarece au parcat pe trotuare, în majoritatea cazurilor fiind blocate în totalitate zonele destinate circulației pietonilor. Poliția Locală Timișoara atrage atenția din nou conducătorilor auto să țină cont de indicatoarele și marcajele rutiere, deoarece, pe lângă sancțiunile prevăzure de OUG 195/2002 care pot ajunge până la 725 lei și 3 puncte penalizare la permis, pun în pericol deplasarea semenilor noștri care au dreptul să beneficieze la rândul lor de dreptul de a parca sau de a se deplasa pe trotuare.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ